Cateheza "Pe urmele sfinților - Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir"

25 Octombrie 2024

În cadrul Proiectului de parteneriat Grădiniță - Biserică "Lăsați copiii să vină la Mine!" din anul școlar 2024-2025, am găzduit astăzi preșcolarii de la Grădinița cu program normal Tomești cu o activitate în cadrul săptămânii Școala altfel.

Având în vedere că mâine îl prăznuim pe Sfântul Dimitrie, am pregătit pentru preșcolari cateheza "Pe urmele sfinților - Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir".

După ce ne-am familiarizat cu locul sacru în care ne-am aflat, le-am istorisit copiilor viața sfântului, apoi prin cuvinte cheie am căutat să repetăm aspecte pe care le-au reținut și care pot fi comparate, asimilate și în viața de zi cu zi.

După ce am pregătit o mică surpriză invitaților, pentru a ne aminti și de dărnicirea sfântului care și-a împărțit averea pentru a câștiga bogăția cea cerească, am zăbovit în sfânta biserică primind parcă har și binecuvântare din partea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

Mulțumesc pentru implicare și frumoasa colaborare doamnelor profesor: Cazacu Rodica, Sardariu Elena Elisabeta și Merăuță Andreea-Mădălina și nădăjduim la cât mai multe astfel de activități. Mulțumesc și părinților prezenți care au ajutat la deplasarea în siguranță a micuților și a fraților acestora care s-au alipit și implicat în activitate.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!